Directii strategice

Activitatea de notificare a apărut din necesitatea autorității naționale responsabile de organizarea pieței (Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale) de a monitoriza comercializarea suplimentelor alimentare obținute din plante medicinale și aromatice ca atare sau combinate cu diferite alte categorii de nutrienți (vitamine, minerale, extracte animale, produsele stupului, roci și minerale, alge, ciuperci, etc.).
 
Înființat în cadrul INCDBA-IBA București în anul 2005 (prin Ordinul comun 244 al Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Ministerului Sănătății), Serviciul Notificări a trebuit să facă față multor provocări și situații inedite, ținând cont de responsabilitatea cu care fusese investit și noutatea domeniului abordat. Analizarea competentă a dosarelor și mai ales munca de îndrumare, prin consultanță și asistența permanenta a operatorilor, au facut ca circa 90% din cererile de notificare să fie adresate INCDBA-IBA București, iar notorietatea câștigată de specialiștii nostrii să justifice prezența în grupul de lucru al Comisiei Europene DG Sanco „Mențiuni de nutriție și sănătate”, ca reprezentanți oficiali ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
 
Privit în dinamică, numărul de produse notificate s-a situat, în intervalul 2006-2011, în jurul valorii medii de 1575/an.
 
Cele aproape 10.000 de suplimente alimentare comercializate legal în acest moment pe piață (dețin avize sau certificate de notificare) îmbracă forme de prezentare diverse și se adresează tuturor  categoriilor de consumatori (persoane stresate sau cu ritm alert de viață, tineri doritori de îmbunătățirea aspectului fizic și a activității sexuale, femei cu deficiențe hormonale, însărcinate sau la menopauză, bătrâni amenințați cu osteoporoza, copii cu imunitate scăzută, etc.)
 
Începând în 2011, noua misiune a INCDBA-IBA București – realizată prin intermediul Serviciul Național pentru Plante Medicinale, Aromatice și Produse ale Stupului, coordonat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – este de a controla calitatea și siguranța suplimentelor alimentare pe bază de plante medicinale, aromatice și produse ale stupului, de a gestiona propunerile de nutriție și sănătate înscrise pe etichetă și mai ales de a proteja interesele consumatorilor prin supravegherea liniilor de producție a suplimentelor alimentare, a depozitelor de materii prime și produse finite.
 
Aplicarea recentelor reglementări legislative (Legea 239/2010, O.G. 15/2011) și transformarea Serviciului Notificare în Serviciul Național pentru Plante Medicinale, Aromatice și Produse ale Stupului, a presupus reorganizarea acestuia, angajarea de personal și crearea unui colectiv interdisciplinar mai larg, în care biologii, ecologii, agronomii, chimistii, biotehnologii, inginerii și medicii se străduiesc să acopere cât mai riguros domeniul suplimentelor alimentare obținute din plante medicinale, aromatice, și produse ale stupului.
 
Noile competențe vizează verificarea conformității produselor de pe piață cu specificatiile lor de fabricație și standardele legate de calitate, stabilitate și siguranța alimentară. În acest scop s-a urmărit, pe lângă formarea unui grup de inspectori dinamic (bine instruit și cu moralitate incontestabilă) și elaborarea unui plan precis de prelevare a probelor, punerea în valoare a echipamentelor înalt performante existente în laboratoarele acreditate ale INCDBA-IBA București și validarea unor metode rapide și eficiente de analiză (parametrii fizico-chimici, conținut de principii active, metale potențial toxice, încărcătură microbiană).
 
Noile provocări:
- Un început de drum ambițios, deloc simplu – promițător, însă, un spațiu larg – cât o țară întreagă –de manevrat și ocazia de a demonstra profesionalism, imparțialitate, flexibilitate, discreție,  responsabilitate și angajare.
- Un mod aplicat de abordare știintifică a unor servicii obligatorii (notificare, supraveghere și control), de îndrumare și susținere a agenților economici (garantarea practicilor corecte, aplicarea principiilor HACCP, producere și comercializare de suplimente alimentare sănătoase și sigure pentru consumul uman), de informare corectă a consumatorilor (recomandări de nutriție și sănătate).